"Ce a făcut Nidal Hassan este un gest eroic... şi cer tuturor musulmanilor din armata americană să îi urmeze exemplul?, arăta acesta într-un mesaj video postat pe siteurile jihadiste ale Al-Qaeda din peninsula arabă.
"Nidal Hassan este unul din elevii mei şi sunt onorat de acest lucru," declara el.
Maiorul Nidal Hasan, psihiatru în armata americană, este acuzat că a deschis focul contra colegilor săi din Fort Hood, Texas, ucigând 13 persoane, pe 13 noiembrie.
"Într-o acţiune minunată, el a ucis soldaţi americani care se îndreptau spre Afganistan şi Irak," arăta Awlaqi, adăugând că Hasan, care este de origine palestiniană, apăra poporul său.
Awlaqi l-a mai apărat şi pe Umar Farouk Abdulmutallab, studentul nigerian care a eşuat în tentativa de a arunca în aer un avion de pasageri ce se îndrepta spre Detroit, în ziua de Crăciun 2009.
Operaţiunea "a fost un succes chiar dacă nu a ucis pe nimeni" .
"Cei care urmau a fi ucişi în avion sunt un nimic comparat cu ... un milion de femei şi copii în Palestina Iraka şi Afganistan," pe care i-ar fi ucis armata americană.
"Trebuie să îi tratăm în acelaşi fel şi să îi atacăm la fel cum ne-au atacat ei," puncta Awlaqi .
Clericul născut în SUA a mai încercat să justifice şi luarea în vizor a civililor americani cu argumentul că "ei au participat la război deoarece au ales guvernul american."
Administraţia Obama a decis anterior să autorizeze uciderea lui Awlaqi, cetăţean american, în timp ce ministerul Apărării din Yemen arăta că îl urmăreşte pe acesta pentru legături cu Al-Qaeda şi "activităţi teroriste."
Totuşi, Awlaqi insista că este în siguranţă în Yemen.
Antena3.ro