Preşedintele american Barack Obama a invocat, în conferinţa de presă referitoare la retragerea trupelor din Afganistan, că şi costul operaţiunilor militare reprezintă unul din argumentele solide, referindu-se la o sumă de 1 trilion de dolari, conform
Reuters.
Totuşi, această cifră este mult sub costul total real al războaielor în Irak, Afganistan şi Pakistan pentru America. De asemenea, această cifră va creşte considerabil în viitor, conform unui studiu american publicat miercuri.
Astfel, în studiul "Costurile războiului" al Universităţii Brown se arată că "nota" finală a războaielor ar putea varia între 3,7 trilioane de dolari şi 4,4 trilioane de dolari, de fapt.
În cei zece ani de când trupele americane au intrat în Afganistan pentru a găsi liderii al Qaida care s-au ascuns în spatele atentatului de la 11 septembrie, America a cheltuit un total de 2,3 - 2,7 trilioane de dolari, iar operaţiunile încă nu s-au încheiat pe toate fronturile.
În termeni umani, între 224.000 şi 258.000 de oameni au murit în aceste războaie, din care 125.000 civili. Mai mulţi au murit din cauza lipsei resurselor esenţiale ca apa potabila, servicii medicale şi lipsa de hrană. Încă 365.000 au fost răniţi şi 7,8 milioane de oameni au fost obligaţi să se mute.
Din punct de vedere strategic, rezultatele Americii sunt combinate. Osama bin Laden şi Saddam Hussein sunt morţi, dar Iraq şi Afganistan sunt departe de statutul de "democraţii stabile" iar impactul asupra economiei americane ar putea fi mult mai greu decât se ştie.