Ciprul a anunţat luni că teste de rachetă, efectuate de către o naţiune "prietenă", vor avea loc săptămâna aceasta, în estul Mării Mediterane, în timp ce Statele Unite analizează posibilitatea unor atacuri militare împotriva Siriei, informează
AFP.
Ministrul cipriot de Externe, Ioannis Kasoulides, a declarat pentru un post de radio că "un stat prieten", care nu ia parte la o acţiune militară în Siria, va efectua teste de rachetă începând de luni până sâmbătă.
Kasoulides nu a specificat denumirea acestei ţări, care ar putea fi Israelul, dar o sursă guvernamentală a afirmat pentu AFP că testele se vor desfăşura pe o suprafaţă de 12.700 de mile marine (aproximativ 24.00 de kilometri).
Aceste teste intervin la o săptămână după ce Israelul a lansat o rachetă balistică în Marea Mediterană, provocând escaladarea tensiunii într-o regiune paralizată în aşteptarea unei posibile intevenţii militare în Siria.
O rachetă balistică a fost lansată pe 3 iulie în cadrul unui exerciţiu israelo-american. Potrivit presei israeliene, este vorba de testatarea sistemului de detecţie şi de urmărire a rachetelor, însă programul acestor teste a provocat numeroase întrebări, în contextul în care probabilitatea unui atac în Siria este mare.
Există şanse mari că atacurile americane împotriva Siriei vor fi realizate dinspre mare.
Kasoulides a reiterat că a primit "asigurări explicite" că nu vor fi lansate atacuri asupra Damascului dinspre baza militară britanică Akrotiri (sudul Ciprului), care nu va deveni ţintă a Guvernului sirian.
Peste 40.000 de persoane din Liban s-au refugiat în Cipru, în vara 2006, în timpul războiului cu Israel, când a avut loc cea mai mare evacuare după cel de-al Doilea Război Mondial.