GRECIA. Poliţia elenă de pe insula Kos a recurs la extinctoare şi lovituri de bastoane pentru a dispersa sute de imigranţi implicaţi într-o busculadă pe un stadion unde aceştia se adunaseră pentru procedura de înregistrare, conform imaginilor difuzate de posturile de televiziune, transmit
Reuters și
AFP.
Sute de persoane, în majoritate afgani și sirieni, printre care și copii, au fost transferaţi marţi pe un stadion de fotbal, după mai multe săptămâni petrecute pe marginea drumurilor şi pe plaje din
GRECIA. Conform unei surse de poliţie, tensiunile au izbucnit când imigranţii au vrut să intre în postul de poliţie pentru înregistrarea administrativă, deși poliţia intenţiona să efectueze aceste proceduri pe stadion.
GRECIA. Ciocnirile au avut loc la o zi după ce un poliţist a fost suspendat pe insula Kos pentru că a ameninţat cu un cuţit şi a lovit un bărbat identificat de presă drept un imigrant pakistanez.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a denunțat ca 'rușinoase' condițiile în care sunt ținuți imigranți pe Kos și alte insule grecești. Aproape 124.000 de imigranţi au sosit în Grecia de la începutul anului, a indicat Înaltul Comisariat.
GRECIA. 'Situaţia pe insulă a scăpat de sub control. Există un pericol real de situaţii incontrolabile. Va fi vărsare de sânge', a avertizat primarul Yorgos Kyritsis, potrivit căruia poliţia şi paza de coastă nu pot face face afluxului de imigranţi. În prezent, 7.000 de imigranți se află pe Kos — insulă turistică cu 30.000 de locuitori—, așteptând să ajungă la Atena, unde primirea lor este la fel de problematică, înainte de a-și continua călătoria spre alte state europene.
Conform unui oficial de poliţie, care a dorit să-și păstreze anonimatul, pe insula Kos, situată foarte aproape de Turcia, vor fi desfășurate forțe de intervenție speciale și vor fi trimise întăriri de pe insulele vecine Rhodos și Syros.