Antena 3 CNN Externe Ciocniri violente între poliţie şi evreii tradiţionalişti, la Ierusalim

Ciocniri violente între poliţie şi evreii tradiţionalişti, la Ierusalim

Ciocniri violente între poliţie şi evreii tradiţionalişti, la Ierusalim
12 Iul 2009   •   12:31

Noi incidente la Ierusalim. De această dată nu s-au mai confruntat evreii cu arabii, ci poliţia israeliană cu un grup de evrei tradiţionalişti, gata de orice ca să-şi apere principiile religioase. Din fericire, nu au fost nici răniţi, nici arestări.

Ceea ce presa israeliană a denumit "războiul sabatului" a început acum trei săptămâni. Primarul Ierusalimului a hotărât atunci să deschidă un teren de parcare şi în ziua de sâmbătă, zi sacră pentru religia iudaică. Numai că, pentru evreii tradiţionalişti, decizia era un adevărat sacrilegiu.

Evreii ultra-ortodocşi, fără nicio legătură cu creştinii ortodocşi, susţin că în zilele de sâmbătă trebuie să înceteze orice activitate, inclusiv circulaţia auto. Prin urmare, deschiderea parcării este, pentru ei, o profanare deoarece îi incită pe oameni să încalce tradiţia sabatului. Aşa că, în fiecare sâmbătă, sute de evrei militanţi ocupă parcarea şi se culcă în calea maşinilor.

Militanţii nu s-au mărginit la rugăciuni, ci i-au atacat cu pietre pe poliţiştii veniţi să-i evacueze. Până acum, războiul sabatului nu a făcut victime, dar a sporit tensiunile religioase din oraş. Majoritatea evreilor din Ierusalim au vederi laice şi mulţi se tem că tradiţionaliştii vor încerca să-şi impună concepţiile rigide asupra întregii populaţii.

Antena 3

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close