
Premierul britanic Keir Starmer ar urma să participe la summit-ul convocat luni de președintele francez Emmanuel Macron la Paris, după ce administrația Trump a transmis clar că liderii europeni și Kievul nu vor lua parte la negocierile dintre SUA și Rusia privind pacea în Ucraina, scrie The Guardian.
ACTUALIZARE 18:00 Summitul a fost confirmat de Palatul Elysée, care a declarat că președintele francez Emmanuel Macron va avea luni o întâlnire „informală” cu „șefii de guvern din Germania, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, Olanda și Danemarca, precum și cu președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene și secretarul general al NATO”, potrivit CNN.
Știre inițială
Se așteaptă ca participanții la reuniunea de la Paris să abordeze poziția pe care Europa ar trebui să o adopte cu privire la viitoarea apartenență a Ucrainei la NATO, deja respinsă de Washington.
De asemenea, ar urma să fie abordate eventualele garanții de securitate pentru Ucraina, fie prin intermediul NATO, fie prin intermediul unei forțe europene.
Biroul șefului de guvern britanic a confirmat, sâmbătă, că liderul din Downing Street este la curent cu întâlnirea propusă de Emmanuel Macron.
Surse oficiale spun că premierul Starmer va veni la Paris și, ulterior, va duce mesajele de acolo la Washington, unde se va întâlni, săptămâna aceasta, cu Donald Trump.
Conform The Guardian, care citează surse britanice, cei invitați de președintele francez la summit, pe lângă Keir Starmer, sunt secretarul general al NATO, Mark Rutte, și liderii Germaniei, Italiei și Poloniei.
Vorbind la conferința de securitate de la Munchen, ministrul de Externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, s-a declarat "foarte bucuros" că Macron i-a convocat pe liderii europeni la Paris pentru a discuta "într-o manieră foarte serioasă" provocările ridicate de Administrația Trump.
Polonezii au identificat "metoda Trump"
"Președintele Trump are o metodă de operare pe care rușii o numesc 'razvedka boyem': forțezi și vezi ce se întâmplă, iar apoi îți schimbi poziția în funcție de constatări. Trebuie să răspundem (la această practică)", a spus ministrul polonez.
La rândul său, premierul britanic a declarat că țara sa este în pragul unui "moment unic într-o generație" pentru securitatea națională, în contextul amenințărilor din partea Rusiei.
"Este clar că Europa trebuie să-și asume un rol mai important în cadrul NATO, în timp ce lucrăm cu Statele Unite pentru a asigura viitorul Ucrainei și pentru a face față amenințării din partea Rusiei.
Regatul Unit va depune eforturi pentru a se asigura că SUA și Europa rămân unite. Nu putem permite ca diviziunile din cadrul alianței să ne distragă atenția de la inamicii externi cu care ne confruntăm", a spus Starmer.
Rapiditatea cu care Macron a încercat să unească liderii europeni într-un răspuns comun arată amploarea panicii declanșate de SUA de ultimele demersuri ale Administrației Trump în relațiile cu aliații și cu Rusia, estimează The Guardian.
Anxietatea europenilor s-a amplificat sâmbătă, când trimisul special al lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că nu este realist ca liderii europeni să fie implicați în negocieri.
"S-ar putea să scârțâie precum creta pe tablă, dar este un mesaj sincer. Iar prietenilor mei europeni le-aș spune: Intrați în dezbatere, nu plângându-vă că ați putea sau nu să fiți la masă (masa negocierilor, n.r.), ci venind cu propuneri concrete și sporind cheltuielile (pentru apărare)", a transmis oficialul american.
Ce rol i se rezervă, totuși, Europei, în procesul de pace din Ucraina
Kellogg a declarat că lucrează "pe timpul lui Donald Trump", iar un acord este așteptat în câteva săptămâni sau luni.
Presa internațională a semnalat că oficialii ruși și americani urmează să se întâlnească în Arabia Saudită în această săptămână pentru a stabili ceea ce presupune procesul de pace în Ucraina.
De asemenea, se pare că SUA au trimis o scrisoare statelor europene, chestionându-le în legătură cu trupele pe care sunt dispuse să furnizeze în cadrul unei forțe de menținere a păcii.
Un diplomat european a declarat că, aparent, "Europei i se va cere să supravegheze un acord la a cărui negociere nu participă direct, în timp ce Donald Trump încearcă să preia în proporție de 50% controlul asupra mineralelor rare din Ucraina".