Antena 3 CNN Externe Cine s-a îmbarcat în avion. Pasagerilor nu le-a venit să creadă

Cine s-a îmbarcat în avion. Pasagerilor nu le-a venit să creadă

O.P.
1 minut de citit Publicat la 08:28 17 Dec 2014 Modificat la 08:28 17 Dec 2014
passengers-embark-on-an-aircraft-in-this-file-photo-the-ministry-of-transport-is-calling-for-local-and-foreign-investments-in-fresh-airport-projects-on-grounds-of-rising-air-travel-demand-photo-anh-12.jpg
'Athena' a devenit oficial primul robot umanoid care a călătorit într-un avion comercial ca pasager, cu o cursă de linie din Statele Unite în Germania, a anunțat luni aeroportul din Los Angeles, scriu agențiile UPI și Reuters.

Robotul s-a îmbarcat, în jurul amiezii, însoțit de doi oameni de știință germani, de pe Aeroportul Internațional Los Angeles, într-o aeronavă a companiei Lufthansa cu destinația Frankfurt, au anunțat pe contul de Twitter reprezentanții aeroportului.

Athena a trecut prin aproximativ aceleași proceduri de check-in ca orice pasager care se îmbarcă pentru un zbor cu avionul, însă a fost nevoie ca în locul detectorului de metale să fie scanat cu un dispozitiv special, a declarat Nancy Suey Castles, purtătoare de cuvânt a aeroportului din Los Angeles, potrivit Reuters.

Robotul a avut un bilet la clasa economică, iar pe timpul zborului robotul a fost comutat în poziția 'off', fiind asistat îndeaproape de cercetătorii germani Alexander Herzog și Jeannette Bohg de la Max Planck Society din Germania.

Având de o înfățișare fizică asemănătoare cu a unei persoane, robotul Athena, realizat de compania Sarcos din Salt Lake City (Utah), dispune de un sistem complex de senzori și programe software, fiind proiectat să poată acționa în zone foarte periculoase pentru oameni, cum ar fi de exemplu zona expusă unui accident nuclear.

×
x close