Soldatul de elită al Navy Seals care l-a ucis pe Osama ben Laden în 2011 îşi va dezvălui identitatea într-un documentar ce va fi difuzat de postul de televiziune american Fox News, relatează AFP.
Documentarul, intitulat "Bărbatul care l-a ucis pe Osama ben Laden", va fi difuzat în două părţi, la 11 şi 12 septembrie. Membrul Navy Seals va da detalii, în special, despre "ultimele momente ale şefului terorist şi tot ce s-a întâmplat atunci când acesta îşi dădea ultima suflare", a anunţat postul de televiziune într-un comunicat.
Raidul american care a condus la moartea şefului reţelei teroriste Al-Qaida a avut loc la Abbottabad, în Pakistan, în mai 2011.