Antena 3 CNN Externe Cine îi ajută pe rebelii sirieni? Dezvăluirea a apărut pentru prima dată de la începutul revoltei din Siria

Cine îi ajută pe rebelii sirieni? Dezvăluirea a apărut pentru prima dată de la începutul revoltei din Siria

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:42 19 Aug 2012 Modificat la 10:42 19 Aug 2012
Cine îi ajută pe rebelii sirieni? Dezvăluirea a apărut pentru prima dată de la începutul revoltei din Siria
Foto: Intact Images/EPA
Serviciile secrete britanice au ajutat rebelii sirieni să lanseze mai multe atacuri reuşite împotriva forţelor regimului, potrivit unui oficial al opoziţiei, informează Sunday Times, potrivit AFP.

Aceasta este prima dată când este dezvăluit rolul ascuns al serviciilor secrete britanice în revolta împotriva regimului sirian, care a izbucnit în martie 2011.

Publicaţia citează un oficial care afirmă că autorităţile britanice "sunt la curent şi aprobă sută la sută" informaţiile secrete care sunt transmise de la bazele lor militare cipriote, trecând prin Turcia către trupele rebele ale Armatei Siriene Libere (ASL).

"Serviciile secrete britanice observă cu atenţie, din Cipru, ceea ce se întâmplă. Este foarte util pentru că găsesc multe lucruri. Britanicii le oferă informaţii turcilor şi americanilor şi noi le strângem pe lângă turci", a precizat oficialul.

Potrivit acestui oficial, informaţiile cele mai preţioase până în prezent se referă la mişcările de trupe loiale preşedintelui Bashar al-Assad în direcţia centrului comercial Alep, controlat parţial de rebeli.

Marea Britanie are două baze militare suverane în Cipru, una la Dhekelia şi alta la Akrotiri.


×
Parteneri
TOP articole
x close