Antena 3 CNN Externe Cine este eminența cenușie de la Kremlin. Omul care este alături de Putin din prima zi

Cine este eminența cenușie de la Kremlin. Omul care este alături de Putin din prima zi

1 minut de citit Publicat la 20:48 28 Oct 2016 Modificat la 20:48 28 Oct 2016
vladislav surkov.jpeg
Foto: Wikipedia

Preşedintele rus Vladimir Putin este cunoscut pentru tendinţa sa de a roti oamenii importanţi din structurile de putere, dar unul dintre ei îi rămâne alături chiar din prima zi de la instalarea la Kremlin cu toate că a lucrat pentru unul dintre cei mai mari duşmani ai săi. Este vorba de Vladislav Surkov, cel care acum extinde Rusia lui Putin după ce a consolidat-o cu minuţiozitate, notează Adevărul.

Pe 19 octombrie, Vladimir Putin a participat la o reuniune în formatul Normandia, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel şi omologii săi francez Francois Hollande şi ucrainean Petro Poroşenko. Alături de liderul de la Kremlin s-a aflat şi Vladislav Surkov, cu toate că este vizat de o interdicţie de călătorie în Uniunea Europeană. Oarecum ironic, Surkov a fost prezent la o reuniune privind reglementarea situaţiei din estul Ucrainei deşi a fost sancţionat tocmai din cauza rolului său în anexarea peninsulei Crimeea şi în susţinerea separatiştilor proruşi din Donbas. De fapt, Putin nici nu a conceput să vină în capitala Germaniei fără el, constrângând-o pe Merkel să ceară o autorizaţie specială de călătorie de la Bruxelles.

Vladislav Surkov s-a născut în 1964, ca Aslambek Dudaev, o informaţie exclusă din biografia sa oficială. Identitatea actuală o are de la vârsta de cinci ani, după divorţul părinţilor. După ce şi-a îndeplinit serviciul militar obligatoriu în Ungaria şi a obţinut o diplomă de economist la Universitatea Internaţională din Moscova, a devenit un apropiat al oligarhului Mihail Hodorkovski. El nu a ajuns la fel de bogat precum duşmanul lui Putin, care a ispăşit ani grei de închisoare în Rusia, dar i-a asigurat viitorul.

Vladislav Surkov a fost numit „consilier special“ pentru Abhazia, Osetia de Sud şi Ucraina. Voci avizate spun despre el că s-a aflat în spatele manifestaţiilor rusofone din Ucraina, nu a fost străin de intervenţia „omuleţilor verzi“ în peninsula Crimeea şi i-a consiliat pe ascuns pe separatiştii proruşi din Donbas. În timpul negocierii acordurilor de la Minsk, Surkov a intermediat între cei patru negociatori - Merkel, Putin, Hollande, Poroşenko -  şi liderii rebelilor proruşi. Pentru eforturile sale, el a fost recompensat cu „Premiul Crimeei“, o distincţie de pe vremea Ekaterinei a II-a relansată în 1942 „pentru apărarea Sevastopolului“.

 

×
Etichete: Rusia Vladimir Putin
x close