Autorităţile federale, conduse de FBI, au pornit o adevărată acţiune de strângere a informaţiilor foto şi video de la maratonul din Boston, pentru a determina ce s-a petrecut în orele dinaintea producerii exploziilor şi imediat după, scrie
Reuters.
O dovadă în acest sens poate fi şi fotografia realizată de un spectator, pe nume Dan Lampariello, care a surprins silueta unei persoane pe acoperişul unei clădiri din apropierea liniei de finish a maratonului din Boston, chiar în timpul celei de-a doua explozii."Imaginea cu individul pe acoperiş care priveşte ce-a de-a doua explozie este cel mai înfricoşător lucru pe care l-am văzut vreodată!", scrie un bărbat pe Twitter.
Pentru că evenimentul sportiv a fost unul de amploare, la maraton participând aproximativ 27 de mii de alegători şi peste 500 de mii de spectatori, experţii FBI au declarat că există numeroase dovezi vizuale care îi vor ajuta să stabilească cu exactitate ce anume s-a întâmplat la linia de finish a maratonului de la Boston.
Autorităţile federale au clasificat exploziile drept un atac terorist, dar nu se ştie dacă originea acestuia este internă sau externă, a recunoscut un oficial federal din cadrul investigaţiei.
Un oficial federal a declarat pentru CNN că bombele au fost mici şi că testele iniţiale arată că acestea nu conţineau explozibil militar de tip C4 sau alte materiale de grad înalt, sugerând că dispozitivele folosite în atac au fost unele neprelucrate.
Poliţia din Boston a îndemnat cetăţenii să dea dovadă de prudenţă şi să evite ieşirile neesenţiale.
Încă două dispozitive explozive au fost depistate în Boston şi au fost dezamorsate, anunţă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de CNN. Sursele citate nu au oferit detalii despre zonele în care au fost depistate celelalte două dispozitive explozive, dar două hoteluri din apropriere au fost evacuate după exploziile de la maraton.
În total, trei oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 100 au fost răniţi în urma a două explozii care au avut loc la doar câţiva metri de linia de sosire a maratonului din Boston.
Martorii la teribilul atentat au postat imediat imagini şocante, pe conturile lor de Twitter. Puteţi vedea în galeria foto de mai sus câteva imagini postate pe reţelele de socializareMaratonul din Boston a fost organizat cu ocazia Zilei Patrioţilor, marcată în a treia zi de luni din aprilie începând cu anul 1897.