Antena 3 CNN Externe Cine este autorul deturnării aeronavei EgyptAir

Cine este autorul deturnării aeronavei EgyptAir

1 minut de citit Publicat la 11:13 29 Mar 2016 Modificat la 11:13 29 Mar 2016
plpl.jpg

UPDATE - Guvernul egiptean dezminte că piratul aerului s-ar numi Ibrahim Samaha

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Miniștri din Egipt, Hosam al Qawish, a dezmințit marți că individul care a deturnat în Cipru un avion al companiei EgyptAir ar fi cetățeanul egiptean Ibrahim Samaha, așa cum au informat diverse mass media oficiale egiptene, transmite EFE.

În declarații făcute la postul de televiziune Ontv, Al Qawish și-a cerut scuze pentru că l-a implicat în mod eronat pe Samaha, cetățean egiptean, în deturnarea avionului.

Și MAE cipriot a anunțat într-un mesaj pe Twitter că piratul aerului nu este Samaha, ci că a fost identificat drept Seif Eldin Mustafa. 'Evenimentele sunt încă în desfășurare', a menționat Ministerul Afacerilor Externe cipriot pe contul său.

----------------------------

Autorul deturnării în Cipru a avionului companiei EgyptAir care efectua o cursă pe ruta Cairo-Alexandria este cetățean egiptean și se numește Ibrahim Samaha, a anunțat marți agenția egipteană de presă MENA, potrivit Agerpres.

Agenția egipteană a mai relatat că bărbatul ocupa locul K38, fără a oferi alte detalii, menționează Reuters.

Citiți și: Un avion al companiei EgyptAir a fost deturnat. Aeronava a aterizat în Cipru

Și televiziunea de stat din Egipt, citată de publicația britanică The Telegraph, l-a identificat pe individ drept Ibrahim Samaha. Sursa citată a transmis că individul ar fi cerut 'azil politic' și un translator, în caz contrar amenințând că își va detona centura cu explozibili pe care o are asupra sa.

Pe de altă parte, compania EgyptAir a anunțat că, în urma negocierilor cu atacatorul, a obținut eliberarea tuturor pasagerilor aflați la bordul avionului deturnat, cu excepția a cinci cetățeni străini (care nu sunt egipteni) și a membrilor echipajului.

Totodată, Ministerul Aviației Civile din Egipt a precizat într-un comunicat de presă că pilotul zborului 181, căpitanul Amr al-Jamal, a informat autoritățile din controlul traficului aerian că avionul a fost amenințat de un pasager care susținea că avea asupra lui o centură cu explozibili și care a cerut ca avionul să își schimbe traseul și să se îndrepte spre Cipru.

×
Etichete: EgyptAir
x close