Antena 3 CNN Externe Cinci morți și sute de răniți după cutremurul devastator din Japonia

Cinci morți și sute de răniți după cutremurul devastator din Japonia

1 minut de citit Publicat la 17:14 19 Iun 2018 Modificat la 17:14 19 Iun 2018
o_1cgc6bnjca98umfmc1kuj1jm28.jpg

Bilanţul cutremurului care s-a produs luni dimineaţa în regiunea Osaka din Japonia a crescut, ajungând la 5 morţi şi circa 370 de răniţi, au anunţat marţi autorităţile. 

Cea de-a cincea victimă este un bărbat în vârstă de 66 de ani al cărui corp neînsufleţit a fost găsit marţi în locuinţa sa, sub cărţi şi CD-uri, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului local.

Luni au fost anunţate trei persoane decedate, printre acestea numărându-se o fetiţă în vârstă de nouă ani. Copilul şi-a pierdut viaţa în timp ce se îndrepta spre clasă şi a fost surprinsă de prăbuşirea unei porţiuni superioare a zidului şcolii din localitatea Takatsuki, situată în nordul Osaka. Celelalte două persoane au fost un bărbat în vârstă de 80 de ani, şi acesta fiind surprins de căderea unui perete, şi un altul de 84 care a murit după ce o bibliotecă din casa în care locuia a căzut peste el.

Cea de-a patra victimă este o femeie de 81 de ani găsită decedată sub un dulap, se precizează într-un comunicat emis de serviciile de intervenţie în caz de urgenţă.

"Guvernul va continua eforturile de salvare", a declarat în faţa reprezentanţilor presei purtătorul de cuvânt al guvernului Yoshihide Suga adăugând că nu a fost raportată nicio persoană dispărută. Autorităţile vor face ''tot ce este posibil'' pentru a restabili furnizarea gazelor şi a apei curente în locuinţele afectate de seism.
 

×
Etichete: morti raniti japonia
x close