Antena 3 CNN Externe Cifrele pe care Moscova le-a ASCUNS. Câţi oameni au votat de fapt la referendumul din Crimeea

Cifrele pe care Moscova le-a ASCUNS. Câţi oameni au votat de fapt la referendumul din Crimeea

O.P.
1 minut de citit Publicat la 09:13 07 Mai 2014 Modificat la 09:13 07 Mai 2014
Cifrele pe care Moscova le-a ASCUNS. Câţi oameni au votat de fapt la referendumul din Crimeea
Prezenţa la referendumul organizat în luna martie privind anexarea Crimeei la Federaţia Rusă a fost de numai 30%, nu de 97% cum susţin autorităţile de la Moscova. Mai mult decât atât, numai jumătate dintre cei care s-au prezentat la urne au votat "pentru" anexare, adică 15% din populaţia peninsulei.

Informaţia ar fi apărut pe site-ul Consiliului Societăţii Civile şi Drepturilor Omului de la Kremlin şi a fost ştearsă imediat, potrivit Forbes.

Astfel, la referendum ar fi participat maximum 30% din locuitorii peninsulei, "sub supravegherea atentă a soldaţilor înarmaţi cu Kalaşnikov", menţionează sursa citată.

La aceste rezultate surprinzătoare se mai adaugă şi faptul că numai jumătate dintre participanţii la scrutin ar fi votat alipirea la Rusia. Ceea ce înseamnă că anexarea s-a făcut ca urmare a dorinţei a 15% din populaţie.

Autorităţile de la Moscova au anunţat în urma referendumului de la jumătatea lunii martie că prezenţa la vot a fost de 83%, iar 97% dintre aceştia au votat în favoarea anexării. La acest referendum nu au participat observatori internaţionali

Forbes anunţă că Vladimir Putin va folosi acelaşi truc şi la referendumul de pe 11 mai, din aşa-zisa Republica Populară Doneţk.

×
Etichete: Proteste Ucraina
x close