Antena 3 CNN Externe O cantină a sărit în aer și zeci de oameni au fost prinși între dărâmături. Cel puțin trei morți confirmați, în China

O cantină a sărit în aer și zeci de oameni au fost prinși între dărâmături. Cel puțin trei morți confirmați, în China

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:21 07 Ian 2022 Modificat la 14:21 07 Ian 2022
Chongqing China cladire prabusita
Sursa foto: Twitter @dunyahaberburda

Explozia s-a declanșat la ora locală 12:10 (ora 6 dimineața în România) și a fost, aparent, provocată de o scurgere de gaz.

Clădirea devastată adăpostea o cantină.

Între ruine au rămas captive inițial 27 de persoane, conform agenției chineze de stat Xinhua.

După șase ore, salvatorii au reușit să extragă 13 oameni, dintre care trei decedați.

Eforturile de salvare continuau la ora publicării acestei știri.

La locul tragediei au fost trimis peste 150 de pompieri și paramedici. De asemenea, autoritățile au trimis echipamente de excavare și ridicare.

Imagini difuzate de presa locală arată zona afectată, situată în districtul Wulong, înconjurată de nori de fum și praf.

Scurgerile de gaz și exploziile în clăiri nu sunt neobișnuite în China, fiind favorizate de standardele scăzute de siguranță și de corupția răspândită printre oficialii însărcinați cu autorizarea instalațiilor, remarcă AFP.

În iunie anul trecut, 25 de oameni au murit într-o explozie produsă de o scurgere de gaze care a devastat un complex rezidențial și a afectat un centru comercial aglomerat.

În urma acestui incident, autoritățile au arestat opt suspecți, inclusiv pe directorul general al companiei de distribuție a gazelor. 

În aceeași lună, 18 elevi au unei școli de arte marțiale au pierit după ce instituția a luat foc.

×
x close