Antena 3 CNN Externe Chiulul de la şcoală se pedepseşte scump. Legislaţia din Texas aruncă chiulangii după gratii

Chiulul de la şcoală se pedepseşte scump. Legislaţia din Texas aruncă chiulangii după gratii

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:04 29 Mai 2012 Modificat la 12:04 29 Mai 2012
Chiulul de la şcoală se pedepseşte scump. Legislaţia din Texas aruncă chiulangii după gratii
Foto: Mediafax
Diane Tran, o adolescentă din Texas, a fost obligată să petreacă o noapte în închisoare după ce a acumulat prea multe absenţe la şcoală. Tânăra provine dintr-o familie dezbinată, părinţii au divorţat şi nu mai trăiesc lângă ea, iar ea este cea care se ocupă de întreţinerea fraţilor, scrie huffingtonpost.

Lipsa unui ajutor financiar a determinat-o să-şi găsească un loc de muncă, Diane având un job full time şi unul part-time, dar, treptat, şi-a neglijat din ce în ce mai mult studiile.

Fata susţine că de cele mai multe ori se simte prea obosită să mai meargă la şcoală.

Potrivit legislaţiei din Texas, dacă un elev are zece sau mai multe absenţe nemotivate într-o perioadă de şase luni, administraţia şcolii poate să-l reclame tribunalului pentru minori, iar acesta aplică pedeapsa pe care o consideră a fi potrivită, relatează huffingtonpost.

După ce a fost atenţionată, în luna aprilie, că a lipsit prea mult de la şcoală, Diane a fost arestată săptămâna trecută şi ţinută în închisoare timp de o noapte. Mai mult, tânăra a fost amendată cu 100 de dolari pentru că a avut prea multe absenţe.

Gestul autorităţilor a strânit numeroase reacţii negative din partea colegilor fetei. Tu cum ai reacţiona?


×
x close