Nasul şi urechile tăiate ascunse de părul negru, reprezintă coperta revistei care a îngrozit lumea. Dar pentru Aesha Mohammadzai, fata afgană torturată de soţul ei pentru că încerca să scape de o căsătorie forţată, coperta revistei Time a fost doar începutul poveştii.
Aesha a câştigat azil politic în 2011, după ce a fugit în SUA un an mai devreme, la doar 18 ani, unde i se promisese chirurgie reconstructivă.
Ea a ajuns în SUA fără să ştie un cuvânt în engleză, şi fiind analfabetă în limba maternă. De atunci, ea a suferit intervenţii chirurgicale reconstructive, care i-au dat un nas protetic, şi a încercat să ajute femeile renegate din ţara ei natală.
Cu toate acestea, se pare că cicatricile psihologice produse de calvarul ei sunt mult mai greu de vindecat. Apropiaţii ei au declarat că aceasta prezintă modificări de dispoziţie, trecând foarte uşor de la furie violentă la afecţiune profundă. Reconstituirea nasului a trebuit să fie amânată, deoarece doctorii sunt de părere că nu este pregătită şi stabilă emoţional pentru a face faţă unei astfel de intervenţii dureroase şi de durată.
Aesha a fost promisă de soţie unui luptător taliban pe când avea numai 12 ani, pentru o datorie neplătită. Ea a fost dată familiei soţului, care a agresat-o şi a forţat-o să doarmă în grajd cu animalele. În momentul în care a încercat să fugă, a fost prinsă, iar ca pedeapsă i-au fost tăiate nasul şi urechile de către soţul său.
"Când mi-a tăiat nasul, am leşinat. M-am trezit noaptea, când aveam impresia că am apă rece în nas. Însă când m-am uitat mai bine eram într-o baltă de sânge".
Lăsată să moară în munţi, ea s-a târât până la casa bunicului ei care a dus-o la o unitate medicală americană, unde a fost îngrijită timp de 10 săptămâni. Americanii au transportat-o pe Aesha la un adăpost secret din Kabul, şi în luna august 2010, ea a fost luată de un avion al SUA, cu ajutorul Fundaţiei Grossman Burn, şi a fost dusă la o familie gazdă.
Ea a mai fost ajutată şi de către o organizaţie de caritate din New York, numită "Femei pentru femei afgane", care a sprijinit-o şi a ajutat-o să plătească taxe pentru educaţia ei.
Dar Aesha a devenit curând nefericită şi comportamentul ei a dat naştere la îngrijorare. În timpul unei izbucniri, aceasta s-a aruncat cu capul de pământ, şi-a smuls părul din cap şi şi-a muşcat degetele. Nimeni nu a fost în stare să o oprească, cei de la adăpost fiind nevoiţi să sune la 911 pentru ajutor. Tânăra a fost internată în spital pentru 10 zile în urma acestui incident.
În decembrie 2011, ea a mers să locuiască cu Mati Arsala şi Jami Rasouli Arsala în Frederick, Maryland, rude ale unei femei de la organizaţie, pentru a se putea adapta la viaţa de familie. "Când a ajuns la noi, Aesha era o epavă emoţională. În timp însă, s-a schimbat foarte mult" au declarat aceştia.
Între timp, i s-a montat un nas protetic, iar medicii speră că îi pot oferi cu timpul o soluţie permanentă, ceea ce ar putea însemna reconstrucţia nasului şi urechilor folosind os, ţesut şi cartilaj provenit din alte părţi ale corpului.