Arborele uriaș, descoperit în urmă cu 50 de ani într-o pădure din Chile, face parte din specia Fitzroya cupressoides, are o înălțime de 28 de metri, un diametru de patru metri și o vechime de aproximativ 5.000 de ani, fiind botezat "Străbunicul", potrivit AFP, citat de Agerpres.
Se pare că uriașul chiparos este mai bătrân chiar și decât actualul deţinător al recordului mondial în domeniu, "Mathusalem”, un pin Bristlecone, vechi de 4.850 de ani, conservat într-un loc din Statele Unite, care este ţinut în mare secret de oficialii americani.
"Este un supravieţuitor. Niciun alt copac nu a avut ocazia de a trăi atât de mult”, a declarat Antonio Lara, cercetător la Universitatea Australă din Chile şi la Centrul chilian pentru Știinţe ale Climei şi Rezilienţei, care face parte din echipa însărcinată cu misiunea de a studia vârsta copacului.
Vreme de secole, lemnul acestei specii a fost folosit pentru construirea caselor și a bărcilor, iar cei care vor să vadă cel mai bătrân exemplar trebuie să meargă pe jos prin pădure, timp de o oră, acestul lucru fiind posibil doar în baza unei programări.
El Gran Abuelo - La Union, Chile
— The English Oak Project (@TheKentAcorn) April 5, 2023
This Patagonian Cypress is currently chilling in a protected national park, but likely pre-dates the park by estimates of between 3,000 to 5,000 years ??
Photo: Cruzoe pic.twitter.com/8KgW6lBIsX
Arborele a fost descoperit în 1972 de pădurarul Anibal Henriquez, care "nu voia ca oamenii şi turiştii să cunoască locul (unde se află copacul), pentru că ştia că acesta era foarte preţios”, a declarat fiica lui, Nancy Henriquez, care este şi ea tot pădurar.
Cercetătorii sunt de părere că acești arbori prezintă informații valoroase despre trecut, dar și despre schimbările climatice.
"Sunt simboluri ale rezilienţei şi ale adaptării. Dacă aceşti arbori dispar, un secret important despre modul în care organismele vii se adaptează la schimbările planetei va dispărea odată cu ei”, a declarat cercetătorul Jonathan Barichivich, potrivit digi24.ro.