Porumbeii sunt antrenaţi în oraşul Chengdu, de către unitatea specială "People's Liberation Army" ( Armata Populară de Eliberare ).
Chinezii au o divizie de porumbei militari încă din anul 1950, dar aceasta numără doar câteva sute de păsări care au fost până acum folosite în special pentru comunicarea cu bazele de pe insulele din Marea Chinei de Sud.
Porumbeii sunt "cele mai practice şi eficiente unelte de comunicare pe distanţe scurte sau medii, în caz de interferenţe electromagnetice sau de colaps în semnalele noastre", a precizat Chen Chuntao, ofiţer responsabil pentru "armata" de porumbei.
"În războiul modern, porumbelul este indispensabil. Sunt atâţia porumbei militari câţi soldaţi sunt în armata elveţiană, de exemplu", a adăugat Chen Hong, expert în forţele aeriene.