Antena 3 CNN Externe China ripostează în scandalul mondial al dopajului, cere dovezi de la WADA

China ripostează în scandalul mondial al dopajului, cere dovezi de la WADA

N.B.
1 minut de citit Publicat la 14:29 19 Feb 2013 Modificat la 14:29 19 Feb 2013
China ripostează în scandalul mondial al dopajului, cere dovezi de la WADA
Foto: blogosfere.it
Autorităţile chineze au anunţat că vor investiga acuzaţiile directorului general WADA, conform căruiă aproape toate substanţele folosite la fabricarea drogurilor pentru îmbunătăţirea performanţei sportive provin din China, relatează Reuters.

Demararea anchetei a fost însoţită de o declaraţie a agenţiei anti-doping din China, care susţine că are reţineri serioase în ceea ce priveşte acurateţea acuzaţiilor formulate de Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA), prin cuvintele directorului general, David Howman.

În urmă cu o săptămână, Howman a declarat că 99% dintre substanţele folosite de reţelele infracţionale pentru fabricarea produselor interzise provin din China.

"Suntem şocaţi de comentariile domnului Howman, a declarat Jian Zhixue, preşedintele asociaţiei anti-doping din cadrul ministerului sportului chinez. "Suntem curioşi de unde au apărut cele 99 de procente şi ce dovezi are. Am cerut o explicaţie în detaliu de la WADA".

Jiang a declarat că ancheta va implica mai multe ministere şi va fi la fel de riguroasă ca cea care a precedat Jocurile Olimpice din 2008.

Înainte de obţinerea dreptului de a organiza Jocurile Olimpice la Beijing autorităţile chineze au condus o campanie împotriva substanţelor interzise şi a celor care le comercializează. Dopajul la nivelul sportivilor de elită din China a scăzut dramatic faţă de anii '90, când majoritatea performanţelor erau însoţite de scandaluri.

×
Etichete: China dopaj
x close