Televiziunile din China au redus cu două treimi numărul programelor de divertisment difuzate în prime-time, în urma unei campanii guvernamentale, informează agenţia chineză Xinhua.
Ordinul de a reduce "divertismentul excesiv", dat de autoritatea naţională care se ocupă cu reglementarea programelor de radio, film şi televiziune, a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Astfel, numărul programelor de divertisment care erau transmise în prime-time a fost redus de la 126 la 38.
Conform noilor reglementări, fiecare dintre cele 34 de televiziuni prin satelit care transmit pe teritoriul Chinei are dreptul la două programe de divertisment pe săptămână şi un maximum de 90 de minute de divertisment, zilnic, în intervalul 19.30 - 22.00.
Ordinul a fost dat în contextul în care preşedintele a avertizat cu privire la influenţa culturii Occidentale în programele transmise de televiziuni.