Peste 1,5 milioane de chinezi au fost evacuaţi din provincia Zhejiang, iar alte 500.000 de persoane în Shanghai.
Vântul puternic a fost însoţit de ploi torenţiale, şoselele din regiune au fost inundate, traficul aerian şi cel feroviar perturbat. Numeroase localităţi sunt private de electricitate.
Autorităţile din Shanghai au interzis toate activităţile de grup în aer liber şi au închis parcurile municipale pentru a evita riscurile legate de arborii smulşi din rădăcină.
Companiile din oraş au fost invitate să le acorde o zi liberă angajaţilor lor.
Ieri, peste 400.000 de chinezi urmau să fie evacuaţi din regiunile orientale, unde se află capitala economică Shanghai, zona fiind ameninţată de un taifun cu o mare intensitate.