Un inginer IT susține că a instalat dispozitive inteligente de detecție a emoțiilor în secțiile de poliție din regiunea autonomă Xinjiang.
Inginerul a vorbit cu jurnaliștii BBC sub protecția anonimatului și nu a menționat compania pentru care lucrează.
El a prezentat cinci fotografii cu deținuți uiguri, asupra cărora susține că a fost testat sistemul de recunoaștere a emoțiilor.
"Guvernul chinez îi folosește pe uiguri pentru diferite experimente, așa cum sunt folosiți șoarecii în laborator", a susținut specialistul, pentru programul BBC Panorama.
El a dat detalii despre amplasarea camerelor speciale în secțiile de poliție: "Punem camera la 3 metri de subiect. Este similară unui detector de minciuni, dar tehnologia este mult mai avansată."
Detecția emoțională, testată pe deținuți: roșul indică emoțiile negative
Subiecții n-au încotro și trebuie să stea în fața camerei, pentru că polițiștii îi pun în așa-numite scaune de imobilizare, larg răspândite în China.
"Încheieturile sunt prinse în blocaje metalice, la fel și gleznele", a spus martorul.
Software-ul care preia imaginile detectează chiar și schimbările rapide ale expresiei faciale și ale porilor pielii.
În urma analizei, este creată o diagramă colorată, în care zona roșie reprezintă emoțiile negative sau stările anxioase.
Inginerul mai spune că sistemul a fost creat pentru "judecata preliminara, fără dovezi credibile".
Director Human Rights Watch: Dovezile sunt șocante
Dovezile consultate de BBC au fost arătate directorului pentru China al organizației Human Rights Watch, care le-a caracterizat drept "șocante".
"Nu e vorba doar că oamenii sunt reduși la diagrame, ci și de faptul că e vorba de persoane aflate în situații extrem de coercitive, sub o presiune enormă, fiind de înțeles că sunt neliniștiți, iar acest lucru este luat drept indicația vinovăției, ceea ce e foarte problematic", a comentat ea.
Ambasada Chinei nu a răspuns întrebărilor BBC despre sistemul de recunoaștere a emoțiilor dar a menționat că "drepturile politice, economice și sociale, precum și libertatea religioasă a tuturor grupurilor etnice din Xinjiang sunt pe deplin garantate"
În Xinjiang trăiesc 12 milioane de uiguri, majoritatea musulmani.
Cetățenii din provincia chineză sunt supravegheați zilnic iar în zonă se află așa-numitele "centre de reeducare".
ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului susțin că aceste centre sunt, de fapt, tabere de detenție de maximă securitate, în care se află peste un milion de oameni.
Beijingul pretinde că supravegherea provinciei este necesară din cauza separatiștilor care au lansat atacuri în care au murit sute de oameni.