
China a început recrutările pentru o „forță de apărare planetară”, după ce evaluările de risc au determinat că un asteroid ar putea să lovească Pământul în 2032, relatează The Guardian.
Anunțurile pentru recrutare au fost publicate online de Administrația de Stat pentru Știință, Tehnologie și Industria Apărării Naționale a Chinei (SASTIND), săptămâna aceasta. Agenția de la Beijing caută tineri absolvenți loial, concentrați pe inginerie aerospațială, cooperare internațională și detectarea asteroizilor.
Efortul de recrutare vine în condițiile în care există o concentrare mare din partea comunității științifice chineze asupra unui asteroid cu o șansă mică, dar în creștere, de a se izbi de Pământ peste șapte ani.
Asteroidul 2024 YR4 este la vârful listelor de risc ale agențiilor spațiale europeană și americană, iar într-o analiză de săptămâna trecută, probabilitatea ca el să se izbească violent de Pământ a crescut de la 1,3% la 2,2%.
Grupul de Planificare a Misiunilor Spațiale de la nivelul ONU, care reunește țări cu programe spațiale, discută în mod regulat un posibil răspuns comun la amenințare.
Anunțurile online, postate pe WeChat la începutul săptămânii, au listat 16 poziții specifice la SASTIND, inclusiv trei pentru o nouă „Forță de Apărare Planetară”.
Invitați să se alăture sunt recenți absolvenți cu vârste sub 35 de ani, cu calificări profesionale și tehnice și cu o „poziție politică fermă” de susținere a Partidului Comunist Chinez și ideologia asociată dictatorului Xi Jinping.
Apariția anunțurilor a declanșat o răspândită discuție online printre tineri – un segment demografic care suferă în China din cauza ratei mari a șomajului.
„Soarta Pământului ar depinde de voi trei. N-ar fi stresant?”, a întrebat un utilizator.
„Dacă reușești, ești un erou care salvează lumea. Dar nimeni n-ar putea să te pedepsească pentru eșec pentru că oricum n-ar mai fi literalmente nimeni în viață”, se mai arată într-un alt comentariu de pe Weibo.
Descrierea posturilor atașată anunțurilor sugerează că „forța” se va concentra pe cooperare internațională și pe crearea de sisteme pentru tehnologii noi și experimentale.
Locurile de muncă la „Forța de Apărare Planetară” sunt descrise ca având de-a face cu „cercetarea și monitorizarea asteroizilor care se apropie de Pământ”. Pentru ele, angajatorii chinezi cer absolvenți de master sau mai mult, cu specializări în astrofizică, tehnologia exporării spațiale sau știință aerospațială.
Sectorul aerospațial al Chinei crește tot mai mult în ultimii ani și nu este încă clar dacă recrutările se fac exclusiv ca urmare a descoperirii asteroidului periculos.
Andrew Jones, corespondent specializat în sectorul aerospațial al Chinei la SpaceNews, spune că perioada în care s-au pus aceste anunțări este bine sincronizată cu descoperirea lui 2024 YR4, dar că pozițiile sunt, cel mai probabil, „suplimentare eforturilor deja bine stabilite ale Chinei de a-și dezvolta capacitățile de apărare planetară”.
„Aici includem sisteme de monitorizare și avertizare, și la sol dar și în spațiu, și pregătirea de metode de precum impactorii kinetici, care ar putea să schimbe traiectoria unui asteroid amenințător”, spune el.
Trimiterea în ricoșeu a unui asteroid precum 2024 YR4 pare să fie un obiectiv cheie al eforturilor de dezvoltare în inginerie aerospațială ale Chinei, care dorește să replice testul DART din 2020, al NASA, care a reușit să schimbe pentru prima oară traiectoria unui asteroid, Dimorphos.