Antena 3 CNN Externe China declară că Insulele Solomon sunt libere să decidă asupra constroversatului Pact de Securitate

China declară că Insulele Solomon sunt libere să decidă asupra constroversatului Pact de Securitate

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 13:11 29 Mar 2022 Modificat la 13:11 29 Mar 2022
nava Insule Solomon
Sursa foto: Getty Images

„Pentru ca două țări suverane să se angajeze într-o cooperare normală de aplicare a legii și de securitate este în concordanță cu dreptul internațional și practicile internaționale”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, la o conferință de presă la Beijing.

Guvernul Insulelor Solomon a confirmat vineri că dorește să-și extindă „cooperarea în materie de securitate și dezvoltare” cu noi țări, după ce copii ale pactului au fost divulgate pe rețelele de socializare. Prim-ministrul Manasseh Sogavare a declarat marți că acordul este „gata pentru semnare”, dar a negat că China va construi o bază navală, a raportat Bloomberg.

Documentul afirmă că „Insulele Solomon pot, în funcție de propriile nevoi, să solicite Chinei să trimită poliție, poliție armată, personal militar și alte forțe de aplicare a legii și forțe armate în Insulele Solomon pentru a ajuta la menținerea ordinii sociale, la protejarea vieții și a bunurilor private. ”

De asemenea, Insulele Solomon se angajează că vor oferi Chinei „toate facilitățile necesare”.

Australia și Noua Zeelandă și-au exprimat îngrijorarea cu privire la proiectul care ar pune navele de război ale Beijingului la 2.000 de kilometri de coasta australiană. 

Ministrul australian de externe, Marise Payne și ministrul Dezvoltării Internaționale, Zed Seselja, au declarat vineri  că sunt la curent cu proiectul de acord și au avertizat că sunt  îngrijorați” de orice plan de stabilire a unei baze militare permanente în regiune.

„Țările ar trebui să respecte suveranitatea Insulelor Solomon și decizia independentă a acesteia, în loc să creadă condescendent că are privilegiul și autoritatea de a spune Insulelor Solomon ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă”, a spus Wang, adăugând că aranjamentul este favorabil națiunii Pacificului.

În 2019, Insulele Solomon și-au schimbat oficial alianța diplomatică de la Taiwan la Beijing, care anul trecut a culminat cu proteste violente împotriva Chinei.

Oficialităţi americane s-au arătat de asemenea îngrijorate de noua relaţie militară creată de China, afirmând în februarie că aceasta ar putea fi un motiv pentru redeschiderea unei ambasade a SUA la Honiara, capitala Insulelor Solomon.

×
x close