"Toate măsurile ce urmăresc consolidarea dispozitivelor militare nu vor face decât să intensifice antagonismele şi nu ajută la rezolvarea problemei", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Hong Lei, în cadrul unei întâlniri cu presa.
"China a promovat întotdeauna prevenirea proliferării rachetelor prin mijloace politice şi diplomatice", a adăugat el.
Phenianul a lansat cu succes în decembrie o rachetă identificată drept rachetă balistică de Occidentali, apoi, după două luni, a efectuat un al treilea test nuclear, determinând Statele Unite să decidă, săptămâna trecută, să instaleze 14 rachete interceptoare GBI pe coasta lor de vest.
China a criticat al treilea test cu bombă atomică al aliatului său tradiţional nord-coreean şi a votat intensificarea sancţiunilor împotriva Phenianului la Consiliul de Securitate al ONU.
"Problemele referitoare la peninsula (coreeană) se referă la echilibrele strategice şi la stabilitatea regională a lumii întregi, precum şi la încrederea mutuală în planul strategic", a dezvăluit Hong.
"Sperăm că părţile vizate vor acţiona în favoarea păcii şi stabilităţii regionale, vor adopta o atitudine responsabilă şi vor aborda această problemă cu precauţie", a adăugat purtătorul de cuvânt chinez.