Antena 3 CNN Externe China a cenzurat un mesaj de pace transmis la deschiderea Jocurilor Paralimpice de la Beijing

China a cenzurat un mesaj de pace transmis la deschiderea Jocurilor Paralimpice de la Beijing

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 13:41 05 Mar 2022 Modificat la 13:41 05 Mar 2022
jocuri paralimpice beijing

La competiția în care sportivii ruși și bieloruși au fost interziși, Președintele Comitetului Paralimpic Internațional, Andrew Parsons, a avut un discurs special, plin de emoție, legat și de războiul din Ucraina. 

"Astăzi vreau și trebuie să încep cu un mesaj de pace. Ca lider al acestei organizații, unde diversitatea este celebrată și diferențele sunt îmbrățișate, sunt oripilat de ce se întâmplă în lume acum", a fost modul în care Parsons și-a început discursul. 

Președintele CPI a continuat să vorbească despre conflictul militar din Ucraina, moment în care chinezii au decis cenzurarea discursului său.

Potrivit USA Today, pe micile ecrane din China, nivelul de volum al vocii lui Parsons a fost dat mai încet, pentru a nu se putea înțelege clar ce transmite în engleză. Mai mult, traducătorul nu a tradus deloc în chineză pasajele în care Parsons făcea referire la războiul din Ucraina și cerea oprirea lui.

×
x close