Antena 3 CNN Externe China a decernat joi Premiul Confucius pentru Pace

China a decernat joi Premiul Confucius pentru Pace

1 minut de citit Publicat la 20:09 09 Dec 2010 Modificat la 20:09 09 Dec 2010
China a decernat joi Premiul Confucius pentru Pace
Foto: Agerpres
China a decernat joi, pentru prima oară, propriul premiu pentru pace. Evenimentul reprezintă o încercare de contracarare a deciziei din acest an a Comitetului Nobel din Norvegia de a-l recompensa pe disidentul chinez Liu Xiaobo, anunţă CNN.

În cadrul ceremoniei organizate în China, o fetiţă în vârstă de şase ani, Zeng Yuhan, a primit un trofeu şi un certificat din partea organizatorilor Premiului pentru Pace Confucius, precum şi suma de 15.000 de dolari. Potrivit gazdei evenimentului, Zeng Yuhan a primit premiul în numele lui Lien Chan, adevăratul câştigător şi fost vicepreşedinte al Taiwanului.

Lien, despre care susţin că a avut o contribuţie majoră la apropierea dintre Taiwan şi China continentală, nu a putut participa la eveniment din "motive cunoscute de toată lumea".

Potrivit organizatorilor, decernarea Premiului Confucius va avea loc în fiecare an. "China este o naţiune mare, care a fost influenţată de conceptul confucianist de pace o lungă perioadă de timp", a declarat Tan Changliu, preşedintele comitetului. "Vrem să promovăm pacea în lume dintr-o perspectivă orientală", a adăugat el.

"Europa este plină de ţări mici care au luptat unele împotriva altora timp de secole", a adăugat el. "Nu vrem să vedem cum persoane care nu înţeleg pacea ruinează conceptul", a continuat acesta.

Membrii juriului au criticat aspru Statelor Unite, acuzându-le că destabiliează nord-estul Asiei pe fondul tensiunilor din Peninsula Coreeană.

Printre candidaţii pentru premiul Confucius s-au numărat Nelson Mandela, Jimmy Carter, Bill Gates şi Panchen Lama, un lider budist tibetan loial Beijingului.

×
Etichete: Premiul Nobel China
x close