Antena 3 CNN Externe Chilipir. Cum să îţi cumperi un aeroport complet dotat, cu banii de o maşină

Chilipir. Cum să îţi cumperi un aeroport complet dotat, cu banii de o maşină

<1 minut de citit Publicat la 23:23 18 Iul 2015 Modificat la 23:23 18 Iul 2015
aeroport.jpg
Când vine vorba de imobiliare, cu 10.000 de lire sterline nu reuşeşti să cumperi mare lucru, iar în unele zone din Londra nu ajung nici măcar pentru un loc de parcare. 
 
Cu toate astea, în Spania, cu banii aceştia îţi permiţi un aeroport întreg, cu o parcare pentru sute de automobile, un terminal gândit pentru un tranzit anual de cinci milioane de oameni şi toate spaţiile aferente. 
 
A existat o singură ofertă pentru aeroportul Ciudad Real, din partea unei companii chineze. Aceştia vor avea, însă, mulţi bani de adus de acasă, pentru a achita o datorie de milioane de dolari pe care a acumulat-o aeroportul chiar înainte de a fi pus în funcţiune. 
 
Sigur, licitaţia încă nu s-a încheiat, proprietarii sperând să scoată 28 de milioane de euro dintr-o investiţie de 1 miliard de euro. Dar, dacă nu apar alte oferte până în luna septembrie, aceştia vor fi obligaţi să se mulţumească cu 10.000 de lire sterline.
 

×
x close