Un adolescent în vârstă de 18 ani a fost arestat în Statele Unite, fiind suspectat că a încercat să comită un atentat cu maşină-capcană în centrul oraşului Chicago, informează CNN.
Adel Daoud, din cartierul Hillside (Chicago), a fost arestat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, după o vastă operaţiune de supraveghere, precizează FBI.
"Substanţele explozive pe care Daoud încerca să le folosească nu reprezentau niciun pericol pentru public, fiind furnizate de un agent sub acoperire", afirmă Gary Shapiro, un procuror din statul Illinois.
Daoud, care este cetăţean american, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de comitere a unui atentat cu bombă şi pentru tentativă de distrugere a unei clădiri.