Potrivit acestora, migranții, între care se numără 1.500 de minori, fie au înotat în jurul gardurilor de la frontieră care ajung până la mare, fie au mers pe jos în timpul refluxului.
Exclavele spaniole Ceuta și Melilla au devenit un punct de atracție pentru migranții africani, remarcă presa internațională.
Cei mai mulți ar fi din Maroc. Autoritățile spaniole spun că au returnat deja aproximativ 2.700 dintre aceștia, dar nu și pe minori.
Soldați spanioli au fost desfășurați pe plajă pentru a ajuta poliția de frontieră în Tarajal, punctul principal de intrare în exclavă, situat în partea sudică a acesteia.
Ministrul spaniol de Interne a precizat că 200 de soldați și 200 de polițiști urmau să ajute trupele poliției de frontieră din Ceuta, care numără 1.100 de membri.
Populația Ceutei este de 80.000 de locuitori.
Criza din Ceuta l-a determinat pe premierul spaniol să-și anuleze zborul la Paris
De partea marocană a frontierei, forțele de securitate din orașul Fnideq au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea de migranți masați la graniță.
Premierul spaniol Pedro Sanchez și-a anulat o vizită la Paris, unde urma să participe la un summit dedicat ajutorului financiar pentru Africa, și a promis "fermitate maximă" în efortul de readucere la normal a situației din rcele două regiuni spaniole.
În cealaltă exclavă, Melilla, circa 100 de migranți din Africa Sub-sahariană au intrat, marți, pe digul care se află la granița cu Maroc.
Melilla are o frontieră fortificată redutabilă și mai multe sute de migranți au fost blocați de forțele de securitate, conform agenției spaniole EFE citate de BBC.
Presa spaniolă: Grănicerii marocani "au stat și s-au uitat" la migranți
Forțele marocane care asigură paza frontierei au colaborat cu cele spaniole la Melilla, spre deosebire de situația din Ceuta, unde, conform presei iberice, grănicerii marocani "au stat și s-au uitat" cum migranții se îndreptau spre mare, încercând să ajungă în teritoriul spaniol.
Fluxul de migranți a început să ajungă la Ceuta începând cu ora 2 a dimineții de luni iar numărul lor a continuat să crească până marți după-amiază.
În total, în două zile, frontiera a fost trecută de 8.000 de migranți.
Traversarea s-a soldat cu cel puțin un deces, notează BBC.
Foto principală: Soldați și polițiști spanioli în timpul operațiunii de returnare a migranților nord-africani care au intrat în Ceuta, marți, 18 mai 2021
Foto galerie: Migranți surprinși în efortul de a trece frontiera în exclavă spaniolă Ceuta