Antena 3 CNN Externe Un cerșetor din San Francisco va primi 100.000 de dolari pentru gestul său. Ce a făcut bărbatul

Un cerșetor din San Francisco va primi 100.000 de dolari pentru gestul său. Ce a făcut bărbatul

<1 minut de citit Publicat la 09:17 16 Mar 2016 Modificat la 09:17 16 Mar 2016
dolari.jpg
Foto: pixabay.com

Un bărbat fără adăpost din San Francisco va primi 100.000 de dolari din partea poliției. Acesta a ajutat autoritățile să prindă doi deținuți periculoși care erau căutați de aproape o săptămână după ce au reușit să evadeze.

Matthew Charles Hay-Chapman a văzut fotografii cu cei doi evadați la știri. Ulterior, el i-a recunoscut pe cei doi într-o parcare.

Cei doi deținuți erau căutați de șase zile de numeroase echipaje de poliție, însă fără niciun rezultat. Astfel, oamenii legii au anunțat că vor oferi o recompensă de 150.000 celor care oferă informații care vor duce la prinderea lor.

Suma este acum împărțită la patru persoane. Cea mai mare parte din bani va ajunge însă la bărbatul fără adăpost, care va primi 100.000 de dolari pentru că alertat autoritățile după ce a văzut deținuții în apropierea unei piețe, la bordul unui vehicul pe care l-au furat.

 

×
x close