Un important cercetător iranian din domeniul nuclear a fost ucis şi un altul rănit, marţi, la teheran în atacuri separate, anunţă
Associated Press. Majid Shahriari, membru al Universităţii din Teheran, Facultatea de inginerie nucleară, a fost ucis după ce un motociclist i-a ataşat o bombă de maşină. Un colegul al celui ucis a fost rănit în urma unui atac identic în altă parte a Teheranului.
Un alt profesor de fizică nucleară a fost ucis la începutul acestui an, scrie
Newser.com, în momentul în care o motocicletă burduşită cu explozibil a fost detonată în faţa casei sale.
Autorităţile iraniene susţin că la originea atacurilor ar sta guvernele din Vest, care ar încerca astfel să le saboteze ambiţiile nucleare. Într-o declaraţie de presă, Iranul a promis că se va răzbuna pe “agenţii sionişti” care le-au ucis inginerii nucleari şi a acuzat CIA şi Mossad pentru actele teroriste.