Antena 3 CNN Externe Cele mai scumpe divorţuri din istorie. Intră Berlusconi pe primul loc în top?

Cele mai scumpe divorţuri din istorie. Intră Berlusconi pe primul loc în top?

1 minut de citit Publicat la 19:09 26 Noi 2009 Modificat la 19:09 26 Noi 2009
Cele mai scumpe divorţuri din istorie. Intră Berlusconi pe primul loc în top?
În urma divorţului de Silvio Berlusconi, Veronica Lario, în vârstă de 52 de ani, cere aproape 5 milioane de dolari pe lună pentru "întreţinere". Acest divorţ are şansa să devină unul dintre cele mai scumpe din istorie, însă o decizie finală nu a fost încă luată.

Iată până atunci o listă a celor mai costisitoare divorţuri, întocmită de The Daily Telegraph:

1. Divorţul magnatului media Rupert Murdoch de soţia lui de 32 de ani, Anna, este în prezent cel mai scump divorţ din istorie, cotat la 1,7 miliarde de dolari.

2. Omul de afaceri şi fostul traficant de arme saudit, Adnan Khashoggi a divorţat de Sorayan Khasghoggi, care s-a ales cu 874 de milioane de dolari.

3. Divorţul magnatului telefoniei mobile din SUA, Craig McCaw, de soţia lui, Wendy, l-a costat 460 de milioane de dolari.

4. Cel mai bogat om al Rusiei, Roman Abramovici, se pare că a terbuit să îi plătească fostei soţii, Irina, 300 de milioane de dolari, mult mai puţin decât miliardele speculate iniţial de presă.

5. Divorţul fostului star NBA Michael Jordan de soţia lui, Juanita, a fost estimat la peste 150 de milioane de dolari şi este considerat cel mai scump divorţ al unei vedete.

6. Cântăreţul/compozitorul american Neil Diamond a fost nevoit să îi plătească fostei soţii, Marcia Murphey, 150 de milioane de dolari, când s-au despărţit după 25 de ani de mariaj.

7. Harrison Ford a rămas fără 118 milioane de dolari când s-a despărţit de soţia lui, Melissa Mathison, în 2004.

8. Divorţul regizorului Steven Spielberg de soţia lui, Amy Irving, l-a costat 100 de milioane de dolari.

9. Kevin Costner a întâlnit-o pe Cindy Silva la California State University şi cei doi s-au căsătorit în 1978. Şaisprezece ani mai târziu, ea a divorţat de star petnru 80 de milioane de dolari.

10. Cântăreţul country Kenny Rogers a trebuit să îi plătească soţiei lui, Marianne Rogers, 60 de milioane de dolari.

Antena3.ro

×
x close