Deşi liderii Cămăşilor Roşii au cerut încheierea protestelor, zeci de clădiri au fost incendiate de manifestanţii furioşi. Printre acestea un post de televiziune, Bursa din Bangkok, bănci şi centre comerciale.
Armata tailandeză a pătruns cu blindatele în zona din centrul capitalei tailandeze, acolo unde protestatarii antiguvernamentali staţionează de peste şase săptămâni. Mai multe persoane, printre care şi un jurnalist italian au fost ucise în cursul confruntărilor izbucnite în sudul zonei ocupate.
Manifestaţiile au fost înăbuşite de armată. Operaţiunile în sensul asigurării zonei din jurului Bangkok-ului, mai ales în parcul Lumpini au avut succes. Forţele de securitate au controlul întregii zone din jurul Lumpini.
Autorităţile au emis mandate de arestare pe numele principalilor lideri ai cămăşilor roşii care au anunţat sfârşitul protestelor.
Mii de soldaţi au rămas în zona parcului Lumpini pentru a se asigura că protestele nu vor fi reluate. Peste 70 de oameni au murit şi 1.700 au fost răniţi de la începutul manifestaţiilor. Oamenii cer demisia premierului în funcţie al Thailandei şi alegeri anticipate. Cămăşile roşii îl susţin pe fostul prim ministru înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat.
Antena 3