"Două trenuri s-au ciocnit la Berea, în apropiere de Durban. Optzeci de persoane au fost rănite", a declarat Russel Meiring, purtătorul de cuvânt al serviciului de intervenţie ER24.
"Din fericire, nicio persoană nu a fost grav rănită", potrivit purtătorului de cuvânt.
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 19.00 (20.00, ora României), a anunţat Meiring, potrivit căruia cauzele producerii sunt încă necunoscute.
Un fotograf al AFP prezent la faţa locului a constatat că accidentul din Berea era mai puţin grav decât s-a crezut iniţial.
Trenurile care circulă la periferiile sud-africane transportă peste două milioane de persoane în fiecare zi, majoritatea persoane de culoare care locuiesc în localităţile situate lângă marile aglomeraţii.
Peste 90% din trenurile care circulă la periferiile sud-africane au peste 50 de ani, cele mai noi datând din 1986. Accidente au loc frecvent, iar pasagerii incendiază uneori vagoanele pentru a protesta faţă de producerea penelor de curent sau întârzieri.
Guvernul sud-african a lansat în ultimii ani un vast program de modernizare şi semnalizare a căilor ferate şi a anunţat achiziţionarea de noi trenuri de la grupul francez Alstom.