"Kamikaze se afla pe o motocicletă şi s-a aruncat în aer în timpul meciului de volei", a declarat Attaullah Fazli, viceguvernatorul provinciei Paktika.
Printre victime se află civili, precum şi poliţişti locali.
Preşedintele afgan Ashraf Ghani a condamnat rapid atacul, a declarat purtătorul său de cuvânt pe Twitter.
Într-un comunicat, preşedinţia a adăugat apoi că "preşedintele Ashraf Ghani condamnă în termenii cei mai puternici atentatul sinucigaş din districtul Yayha Khail din Paktika".
"Preşedintele condamnă acest atac inuman şi non-islamic şi adaugă că acest tip de masacru brutal al civililor nu poate fi justificat".
Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Mukhlis Afghan, a precizat că a fost o competiţie "între trei districte care a atras un public numeros".
"În jurul orei locale 17.00, când meciul era în toi, kamikaze, care se afla pe o motocicletă, credem noi, s-a aruncat în aer în mijlocul mulţimii", a adăugat el, confirmând bilanţul de aproximativ 50 de morţi şi circa 60 de răniţi.
"Amploarea atacului şi urmările sale sunt şocante", a adăugat el, precizând: "am cerut Kabulului să trimită elicoptere pentru evacuarea răniţilor grav".
Atentatul nu fusese încă revendicat duminică seara. Talibanii nu revendică în general atentatele care vizează civilii, ţintele lor privilegiate fiind forţele de securitate afgane.
Ultimul atac major împotriva civililor în Afganistan datează din 15 iulie, când au fost ucise circa 40 de persoane într-o piaţă din aceeaşi provincie.