În această regiune, unde au fost distruse mai multe vehicule, străzile sunt blocate şi telecomunicaţiile întrerupte, se înregistrează cele mai multe victime. Cutremurul submarin, cu magnitudinea de 7,4, s-a produs la ora 16.35 GMT (18.35 ora României), a anunţat centrul american pentru geofizică.
Acesta a avut loc la o adâncime de 41,6 kilometri, iar epicentrul a fost situat în mare, la 24 de kilometri vest de oraşul Champerico. "Deplângem moartea a 48 de persoane, un bilanţ care ar putea creşte deoarece 23 de persoane au fost date dispărute", a declarat preşedintele Otto Perez în cadrul unei conferinţe de presă susţinute după ce a mers în zona San Marcos.
El a precizat că 39 de persoane au murit în departamentul San Marcos, opt în Quetzaltenango şi una în Solola. Potrivit lui, 16.000 locuinţe nu aveau curent electric miercuri seara, iar oraşul San Marcos şi alte localităţi nu aveau apă potabilă. Telecomunicaţiile sunt, de asemenea, afectate.