Cel puţin 35 de oameni au murit, sâmbătă, în sudul Pakistanului, într-un accident rutier în care au fost implicate două autocare şi o cisternă, anunţă autorităţile regionale, citate de AFP, conform
Mediafax.
Un autocar care se deplasa spre Karachi a intrat în coliziune cu un camion-cisternă plin cu benzină.
"În urma impactului, cisterna s-a răsturnat şi a fost lovită de al doilea autocar", a declarat Akber Haripal, un oficial din cadrul Guvernoratului regiunii Gadani.
Numeroşi pasageri ai autocarelor au ars de vii, bilanţul provizoriu fiind de 35 de morţi şi 30 de răniţi. Răniţii au fost transportaţi la spitale din Karachi.