Un tren de pasageri a deraiat, vineri, în nordul Indiei, provocând moartea a cel puţin 30 de persoane şi rănirea altor aproximativ 50, a anunţat un purtător de cuvânt al căilor ferale, citat de
CNN.
Accidentul feroviar a avut loc la aproximativ 35 de kilometri est de Lucknow, în statul Uttar Pradesh (nordul Indiei), a declarat purtătorul de cuvânt Neeraj Sharma.
Locomotiva şi două vagoane au deraiat, potrivit purtătorului de cuvânt.
Autorităţile investighează cauzele producerii accidentului, a declarat el.
Astfel de accidente sunt frecvente în India, unde trenurile transportă zeci de milioane de pasageri în fiecare zi circulând pe o vastă reţea învechită. Aproximativ 15.000 de persoane îşi pierd viaţa în fiecare an în astfel de accidente, potrivit unui raport guvernamental publicat în 2012, care atribuie acest "masacru" normelor de securitate insuficiente.