Cel puţin 17 persoane au murit luni în estul Chinei, în urma surpării a patru imobile locuite de muncitori migranţi, au anunţat autorităţile locale şi presa de stat, relatează AFP.
Catastrofa a avut loc în noaptea de duminică spre luni, către ora locală 4.00 (duminică, 23.00, ora României), în acest district industrial, care ţine de oraşul Wenzhou, în provincia Zhejiang.
Salvatori încercau să stabilească dacă alte persoane se aflau prinse între moloz, potrivit agenţiei China Nouă.
Autrorităţile din Lucheng au anunţat, într-un comunicat, că au deschis o anchetă în vederea stabilirii cauzelor surpării clădirilor.
#Wenzhou buildings collapse: 9 people pulled out from rubble, 4 of them confirmed dead, rescue ongoing pic.twitter.com/zi14w7oGGm
— People's Daily,China (@PDChina) 10 October 2016