Oamenii de ştiinţă au identificat cel mai vechi vin din lume, o picătură de vin alb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani, descoperită într-un sit funerar din Roma Antică situat în sudul Spaniei, transmite, miercuri, agenţia DPA, citată de Agerpres.
Vinul a fost descoperit în 2019 într-un mausoleu roman de lângă Carmona, un oraş de lângă Sevilla, despre care se crede că ar fi fost un mormânt de familie, datând din perioada vechiului oraş roman Carmo.
Situl funerar conţinea şase urne cu rămăşiţe umane, precum şi mai multe obiecte, potrivit echipei de cercetători de la Universitatea din Cordoba şi de la Departamentul de arheologie al oraşului.
Cercetătorii, care au descris descoperirea drept "excepţională şi neaşteptată", au găsit rămăşiţele unei persoane de sex masculin acoperite de un lichid "roşiatic" în interiorul unei urne funerare din sticlă, sigilată.
Analiza profilului mineral al lichidului şi detectarea anumitor polifenoli caracteristici, care se regăsesc în orice vin, au permis cercetătorilor să stabilească faptul că lichidul este vin alb, potrivit rezultatelor publicate în Journal of Archaeological Science.
Lichidul s-a colorat în timp, posibil din cauza "reziduurilor solide conţinute în urnă", au precizat oamenii de ştiinţă în studiu.
Identificarea originii vinului s-a dovedit a fi cea mai dificilă provocare, deoarece acesta nu poate fi comparat cu alte resturi de vin de la acea vreme, au precizat cercetătorii. Cu toate acestea, ei au găsit asemănări cu profilul mineral al vinurilor albe din zilele noastre, produse în Montilla-Moriles, o regiune viticolă din estul oraşului Carmona, şi cu vinurile Jerez/Xeres/Sherry din Jerez de la Frontera.
În timp ce vinul a fost folosit pe scară largă de către romani pentru ritualurile de înmormântare datorită semnificaţiei sale religioase, resturile de vinuri antice descoperite până în prezent erau uscate, adesea "absorbite în pereţii vaselor", potrivit cercetătorilor, care au precizat că în acest caz este vorba despre "cel mai vechi vin antic conservat în stare lichidă".
Anterior, cel mai vechi vin descoperit era o sticlă din Speyer, Germania, găsită în 1867, despre care se crede că ar proveni din secolul al IV-lea, potrivit unui comunicat al Universităţii din Cordoba.
Faptul că rămăşiţele acoperite de vin aparţineau unui bărbat nu reprezintă o coincidenţă, potrivit cercetătorilor, care au subliniat faptul că, o lungă perioadă de timp, în perioada romană, femeilor le era interzis să guste din această băutură.