Drogul se numeşte de fapt scopolamină şi are efect anticolinergic. Substanţa se poate obţine dintr-un copac originar din America de Sud.
Este printre drogurile cu efecte mai puţin plăcute, pentru că el nu conferă starea de euforie căutată de obicei de consumatori. În schimb, produce halucinaţii foarte puternice, care nu mai pot fi distinse de realitate, ducând la o stare de panică.
Totodată, transformă consumatorul într-un zombie, o persoană docilă, care nu mai are voinţă şi face orice i se cere.
Jurnalistul Ryan Duffy, de la publicaţia Vice, spune că deseori drogul este folosit împotriva voinţei victimei, fiind suflat pur şi simplu în faţa acesteia. Drogul este incolor şi inodor, iar efectul este instantaneu.