Foştii acţionari ai companiei Iukos, gigantul petrolier rus acum asimilat de către statul rus prin companiile sale, au deschis luni un proces în care cer 50 miliarde de dolari de la guvernul rus în ceea ce este considerat a fi cel mai mare proces comercial din istorie, scrie The Times.
Procesul va fi urmărit cu atenţie de companiile energetice din lume în speranţa că le va oferi o mai mare protecţie pentru trilioanele de dolari investiţi în Rusia sau alte state bogate în resurse.
GML, fostul Group Menatep, pretinde că Iukos, cândva cea mai mare companie energetică din Rusia, a fost preluată ilegal de Kremlin, în urma unei campanii politice.
Acum societatea caută dreptate conform Tratatatului Cartei Energiei, un cadru legal internaţional semnat de 52 de ţări, aflat în vigoare începând cu aprilie 1998.
Audierea de 2 săptămâni de la tribunalul arbitrar de la Haga va determina dacă Rusia, care a aplicat tratatul, dar nu l-a ratificat, este obligată să respecte termenele acestuia.
În cazul că se va decide ?supunerea? Rusiei obligaţiilor ce survin din tratat, aceasta va crea un precedent ce ar expune Rusia, dar şi alte state, unor procese din partea investitorilor care s-au considerat nedreptăţiţi.
De altfel, avocaţii apreciază că nevoia de o mai mare siguranţă legală pentru investitorii străini este absolut necesară în condiţiile în care se aşteaptă investiţiii de 25 trilioane de dolari în infrastructura pentru energie până în 2030, potrivit estimărilor organismelor internaţionale.
GML deţinea 51 procente în Iukos, acţiuni care s-au dovedit a fi fără valoarea la declararea falimentului companiei, în 2006. Incapabilă să returneze credite şi să plătească taxele, cel mai valoros activ-Iuganskeneftgaz a fost confiscat de stat şi vândut Rosneft, compania petrolieră de stat. Fondatorul Mihail Hodorkovski a fost condamnat la îchisoare pentru diferite infracţiuni economice.
GML, ce a încetat relaţiile cu Hodorkovski în 2005, a cerut iniţial 28 miliarde dolari dar a revizuit cifra datorită preţului mai mare la petrol. GML, are sediul în Gibraltar încă are investiţii în Occident, dar este controlată de Leonid Nevzlin, afacerist rus şi fost partener al lui Hodorkovski, acum în exil în Israel.
Acesta are o avere estimată de Forbes la 2 miliarde dolari.
Antena3.ro