Bărbatul a îngenuncheat în faţa femeii iubite pentru a o cere în căsătorie, ea, emoţionată, i-a răspuns afirmativ, apoi s-au îmbrăţişat îndelung. Era momentul perfect de la care viaţa lor de cuplu pornea într-o nouă direcţie.
Şi-au dorit să fie singuri, însă nu ştiau că întraga lume a fost martoră la fericirea lor. Un turist, care trecea întâmplător pe plaja Bondi din Australia, a surprins imaginile, apoi le-a postat pe Reddit.
Imediat sute de comentarii au însoţit imaginile, iar utilizatorii au cerut să fie dezvăluite identităţile celor doi amorezi. Cum ştirea a făcut înconjurul lumii, un prieten de-al lor le-a spus tuturor despre cine era vorba.
Coincidenţă sau nu, cei doi sunt fotografi profesionişti. Ea are 28 de ani, iar el 32. Nu se aşteptau ca momentul în care şi-au oficializat relaţia să fie văzut de toată lumea.