
Arya Permana, acum în vârstă de 14 ani, a trecut printr-o transformare incredibilă. După ce ajunsese să nu poată să se spele sau să meargă, acum arată ca un adolescent normal.
Pe vremea când cântărea mai bine de 190, copilul nu putea să folosească dușul, fiind nevoit să se spele în exteriorul casei, într-o piscină. Era incapabil să facă mai mult de câțiva pași și, din acest motiv, nu putea să mergă la școală.
Familia tânărului nu a găsit haine care să i se potrivească, așa că se înfășura într-un sarong în timp ce își petrecea zilele îndopându-se cu mâncare nesănătoasă sau în exces. Putea să mănânce orez, pește cu curry, carne de vită, supă de legume și Tempeh - o chiflă tradițională de soia - cât pentru doi adulți pentru o zi.
Adolescentul, dintr-un sat mic din Java de Vest, Indonezia, a reușit să slăbească 107 kilograme, prin dietă și exerciții fizice. El a beneficiat și de o operație pentru montarea unui inel gastric, scrie The Scottish Sun.
Arya a trecut și printr-o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea excesului de piele de pe brațe și, cel mai probabil, vor urma și altele similare, pentru diferite părți ale corpului.
Acum merge pe jos 3 kilometri zilnic, joacă baschet, poate să se cațăre în copaci și să meargă pentru prima dată pe motocicletă. Arya a putut, de asemenea, să se întoarcă la școală, înainte de a se închide din cauza focarului de COVID-19.
”În 2015, nu mă așteptam ca toate acestea să fie posibile sau să pot slăbi. Acum mă simt mai bine, atât de diferit,” a spus el.