Dacă aveţi senzaţia că ştiţi cazuri de divorţ cu sume colosale implicate, nu ştiţi nimic. Fosta soţie a celui mai bogat rus, Vladimir Potanin, vrea jumătate din averea acestuia.
Potanin are o avere estimată la 15 miliarde de dolari.
Cuplul a divorţat anul trecut şi Potanin i-a oferit fostei soţii, în vârstă de 30 de ani, o înţelegere care includea o alocaţie lunară de 250.000 de dolari şi proprietăţi în Moscova, Londra şi New York, conform
CNN.
Femeia susţine că înţelegerea reprezintă o fracţiune din ce i se cuvine şi că averea lui Potanin se află în conturi off-shore, aşa că a deschis un proces de amploare, pentru a localiza banii.
Vladimir Potanin este şeful celui mai mare producător de nichel din lume, Norilsk Nickel. Una dintre cele mai puternice companii din industria rusă, Norilsk are o valoare de piaţă estimată la 30 de miliarde de dolari, iar Potanin deţine 30% din aceasta.