Antena 3 CNN Externe Cei trei bărbaţi acuzaţi că au furat Coiful de la Coțofenești și brățările dacice au fost condamnaţi la câte 47 de luni de închisoare

Cei trei bărbaţi acuzaţi că au furat Coiful de la Coțofenești și brățările dacice au fost condamnaţi la câte 47 de luni de închisoare

M.P.
1 minut de citit Publicat la 15:43 05 Iun 2026 Modificat la 15:44 05 Iun 2026
coiful dacic de la cotofenesti bratari tezaur romania
Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice au fost prezentate într-o conferință de presă, la muzeul din Drents. Foto: Demeter András István / Facebook

Un tribunal olandez i-a găsit vinovaţi pe cei trei bărbaţi acuzaţi de furtul Coifului de la Coţofeneşti şi a trei brăţări dacice de aur, obiecte din patrimoniul României împrumutate unui muzeu olandez, notează Agerpres.

Cei trei inculpaţi au fost condamnaţi la câte 47 de luni de închisoare.

Cine sunt cei trei inculpaţi

Cei trei inculpați sunt Douglas Chesley W. (37 de ani), Bernhard Z. (35 de ani) și Jan B. (21 de ani). Toți sunt din Heerhugowaard, în provincia Olanda de Nord. Potrivit procurorilor, ei sunt autorii jafului violent de la Muzeul Drents, comis în ianuarie anul trecut. Jaful a avut ecou la nivel internațional. 

România a reacționat extrem de dur după furtul tezaurului național de la Assen, iar cazul a ajuns la nivel diplomatic înalt. Premierul de atunci, Schoof, a fost implicat, serviciile internaționale de securitate au intrat în acțiune, iar principalii suspecți au fost arestați destul de repede, direct din locuințele lor.

Tezaurul, readus în România în aprilie

Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre brățările dacice furate în urmă cu mai bine de un an dintr-un muzeu din Olanda au ajuns pe 21 aprilie în România, în condiții de maximă securitate. 

Artefactele au fost transportate cu un avion pus la dispoziție de autoritățile olandeze, în vitrine speciale prevăzute cu geam antiglonț, și preluate pe Aeroportul Otopeni de jandarmii Batalionului 9, specializat în protecția bunurilor cu caracter special.

Coiful și cele două brățări au fost furate pe 25 ianuarie 2025 din Muzeul Drents, chiar înainte de închiderea unei expoziții dedicate Imperiului Dacic. Autorii au folosit explozibili pentru a forța o intrare, apoi au spart vitrinele. Cazul a devenit unul dintre cele mai mari jafuri de artă din Olanda.

Recuperarea pieselor a fost posibilă în urma unei operațiuni sub acoperire: trei ofițeri s-au dat drept cumpărători interesați și au oferit 400.000 de euro unuia dintre suspecți. Artefactele au fost găsite și prezentate public pe 2 aprilie, apoi predate României. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close