Antena 3 CNN Externe Cei patru bărbaţi acuzaţi că au violat în grup o studentă la New Delhi au fost condamnaţi la moarte

Cei patru bărbaţi acuzaţi că au violat în grup o studentă la New Delhi au fost condamnaţi la moarte

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:12 13 Sep 2013 Modificat la 13:12 13 Sep 2013
Cei patru bărbaţi acuzaţi că au violat în grup o studentă la New Delhi au fost condamnaţi la moarte
Cei patru barbaţi acuzaţi că au violat în grup o studentă la New Delhi în luna decembrie au fost condamnaţi, vineri, la moarte de către un tribunal local, informează AFP, citată de Mediafax.

Tatăl tinerei, care ulterior a murit din cauza rănilor, s-a declarat „fericit" după aflarea verdictului, considerând că astfel „s-a făcut dreptate".

Condamnarea la moarte a celor vinovaţi fusese cerea familiei studentei.

Judecătorul care a prezidat şedinţa a apreciat că acest caz face parte din categoria „crimelor rare", definită de Curtea Supremă indiană, justificând pedeapsa cu moartea.

„În această perioadă în care infracţiunile împotriva femeilor cresc, tribunalul nu poate să închidă ochii în faţa unui act atât de groaznic", a declarat judecătorul Yogesh Khanna.

Unul dintre vinovaţi, Vinay Sharma, a izbucnit în lacrimi la anunţarea condamnării sale.

Aplauze au izbucnit atât în sediul tribunalului, cât şi afară, la anunţarea verdictului.

India prevede pedeapsa cu moartea pentru „crime rare", iar execuţiile sunt excepţionale.

În 2004, un bărbat a fost spânzurat pentru violarea şi uciderea unei adolescente în vârstă de 14 ani.


×
x close