Un nou raport prezentat de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei din cadrul ONU arată că omenirea dispune de o perioadă mult mai scurtă pentru prevenirea efectelor dramatice ale schimbărilor climatice.
În urma raportului, statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un nou acord de diminuare a emisiilor de dioxid de carbon, în timp ce România încearcă să facă faţă noilor fenomene meteorologice extreme şi a limitării emisiilor, măsură impusă de UE.
„Următorii ani sunt cei mai importanţi din istorie”, a declarat Debra Roberts, co-prezentatoare a conferinţei IPCC.
Acordul de la Paris prezenta în 2015 faptul că ţările membre trebuie să împiedice creşterea temperaturilor la peste 2 grade Celsius, conform Science Alert.
Noul raport arată, însă, că atingerea limitei de 1,5 grade Celsius peste nivelul pre-industrial poate produce aceleaşi efecte asupra planetei.
Aşadar, omenirea mai are la dispoziţie aproximativ 10-14 ani pentru a preveni acest scenariu. Conform limitei anterioare, omenirea ar mai fi avut la dispoziţie zeci de ani pentru preîntâmpinarea efectelor.